Că tot se apropie, am de povestit o întâmplare de Crăciun.
prostii din copilarie
Prima țigară și niște guguștiuci
Prima țigară am aprins-o pe la vârsta de 10 ani, într-o pădurice din Parcul Carol. Pe atunci, ţigările se puteau cumpăra doar de la tutungeriile numite ABC. Eram prea mic pentru a cumpăra țigări de capul meu, dar vânzătoarea mă cunoștea, pentru că mama mă trimisese deseori la ea să cumpăr țigări și se cunoșteau.
Cum am avariat Lada roșie a vecinului de la etajul 3
olecționez cutii de bere. Strângeam orice, ca un hârciog. Obișnuit probabil cu insipidele culori ale conservelor ceaușiste, acum îmi sclipeau ochii la orice. Dragostea pentru dozele de bere a venit probabil și de la Moștenirea familiei Guldenburg, unul dintre primele seriale difuzate în România după Revoluție.
La cireșe
În copilărie, cele mai bune, mai dulci și mai zemoase fructe erau cele furate. Colindam deseori curțile oamenilor care aveau pomi fructiferi și adrenalina era la nivel maxim când furam în gașcă.
Cele mai vânate fructe erau merele, caisele, piersicile, strugurii și, firește, cireșele.
Cum am vrut să fur cel mai mare bec din lume
Nu știu de ce, în ultimul timp m-au năpădit tot felul de amintiri din copilărie, iar când le povestesc copiilor mei se uită la mine de parcă sunt de pe altă lume, cu neîncredere și, în același timp, cu interesul pe care-l manifești la muzeu, când vezi scene cu oameni preistorici construiți în mărime naturală, puși în momente specifice traiului lor.
Printre amintiri 